Lucian Boariu

Pe 4 septembrie, la Stadionul Tineretului din Bucuresti.

“Impecabil. Ireprosabil. Inefabil.” (Lucian B.)

“A sunat perfect, ca pe CD!” (Lucian M.)

“Magia s-a intamplat! Din nou.” (Rares D.)

Leonard Cohen a mai concertat in Bucuresti si anul trecut. Iata ce scriam atunci dupa concert.

Frig. Prea frig pentru septembrie. Stadionul Arcul de Triumf, duminica seara, ora 7 si un sfert. Pe scena intra, impreuna cu muzicienii sai, Leonard Cohen. Imbracat intr-un costum clasic, cu o palarie de adevarat domn si cu un rozariu argintiu in mana stanga. Face o reverenta si incepe. Dance me to the end of love. A fost un concert decent si curat.  Cu un Cohen la 74 de ani, care si-a scos deseori palaria in fata muzicienilor sai, dar si in fata publicului. Care i-a si cantat Happy Birthday. Un Cohen cu un zambet intelept care ascundea in el chintesenta unei vieti, multa iubire si stropi de amaraciune. Un concert care m-a facut sa-mi revad viata si sa ma gandesc cat de simplu o poti trai, fara nici un fel de compromisuri. Un concert despre care un pusti de 19 ani spunea ca i-a schimbat perspectiva de a vedea lumea. Autobiografia unui artist complet: muzicianul, prozatorul si poetul. Un concert ca un film al vietii. Un film de lung metraj, in trei reprize. Un concert in care, pe finalul piesei Tower of Song, Leonard Cohen ne-a dezvaluit Secretul Universului: “Du-dam-dam-dam, de-du-dam-dam…”

“Doriti ca muschiul sa fie gatit mai in sange?  Nu.”

Zis si facut.

Elvis has left the building. Michael, too.

Am aflat de pe un afis ca exista o trupa punk-rock din Slovenia care se numeste Elvis Jackson.

Vara asta observ pe la domnisoare in picioare niste cizmulite din panza, ca o plasa. Materialul arata precum celebrele maiouri cu gaurele.

Noi ducem greul.

Asta e sloganul interesant pe care l-am remarcat la o firma de transport.

In drumul catre casa, am trecut pe langa un bar care are ca deviza: Una mica la Georgica. Probabil ca la un moment dat va aparea si concurenta: Una mare la Mardare.

Am vazut deunazi o mare ghena de gunoi pe care scria Pastrati Curatenia. Cineva cu spirit a modificat insa indemnul si l-a rescris:

Castrati Uratenia!

Vineri 4 iulie 2008. Merg spre scena unde vor canta Apollo 440 si in drum, pe stanga, ii vad pe NSK, programati cred prea devreme pentru publicul care de-abia se aduna. Mai tarziu aveam sa regret ca n-am ramas la NSK. Show-ul Apollo 440 n-a prea reusit sa ma warm-up-uiasca; a fost dezlanat, cu schimbari care te scoteau din ritm, cu pauze intre piese si cu eterna intrebare a solistului hiperactiv: “Are you ready?” Yes, I am. Da’ cand incepeti pe bune?

A urmat o Alanis Morissette cam depresiva. Vocea impecabila, trupa asemenea. Insa prea multe piese moi. Pana si hiturile au fost reinterpretate intr-un tempo lent. Acel ceva, acea vibratie care sa-ti ridice parul pe mana au cam lipsit. Cel putin a incheiat cu o piesa care-mi place: Thank you…

Seara a fost salvata de electrockerii de la U.N.K.L.E. Show-ul insotit de visuals a curs coerent si s-a legat perfect. Muzici cu vânã, instrumentisti cu boashe. O trupa care, ca si anul trecut in Delta, a facut un show live hiper-energic ce UNKLEcat toate limitele sunetului. They really burned my shadow!!!

Sambata 5 iulie 2008. Galezii de la Manic Street Preachers au prestat un show curat, bine inchegat si foarte profi, practic un Best of al ultimilor 15 ani. Au inceput cu Motorcycle Emptiness si au incheiat cu un alt clasic: If you tolerate this (then your children will be next).

Din pacate, pentru ca erau la aceeasi ora, dar pe scene diferite si pentru ca inca eram in starea rock post-Manic, a trebuit sa aleg intre chill-ul rafinat Nouvelle Vague si indie-rock-ul abraziv Kaiser Chiefs. I-am ales pe britzi si n-am regretat. I predict a riot si riot a fost! Vocalistul s-a urcat pe schela de pe scena, apoi a fugit in public, ceea ce a pus reale probleme bodyguarzilor. Ruby l-au cantat mai pe la inceput, pastrand pentru final Oh my God. Asta am exclamat si noi admirativ: OMG!

Duminica 6 iulie 2008. Dau fuga sa ajung la timp la Stereophonics. Sunetul a fost reglat extrem de tare, asurzitor, metalic, de nesuportat. Pacat de vocea speciala a solistului. Maybe tomorrow…

A urmat dupa o intarziere destul de mare Roisin Murphy. Cu o multime de outfit-uri care mai de care mai haute couture si cu un beat apasat numai bun de dansat.

Daca ar fi sa fac un top 3 personal B’ESTFEST 2008, acesta ar fi:

1. U.N.K.L.E.

2. Manic Street Preachers

3. Kaiser Chiefs

B’ESTFEST 2008

29 iunie 2007. Hooverphonic. Mai intai Geike: solista vocala, o pisica senzuala. Apoi o trupa trip-hop care ne-a indus o stare de transa, relaxare si visare. Apus de soare pe un mal de mare…

Am avut asteptari mari de la Morcheeba. Poate mult prea mari. Si au dezamagit nitel. Nitel mai mult. Veneau dupa o pauza de doi ani. Primele lor cuvinte au fost: “Hello Budapest!” Ma rog, de ce nu ma mai mira… Din pacate, nici macar impreuna, cele doua voci noi, usor cam matzaite, nu au forta si volumul fostei soliste de culoare. In rest, instrumental, piesele au sunat corect, trip-hypno; au cantat si niste bucati de pe noul album. Avem totusi o rugaminte catre cei doi membri fondatori ai trupei: va rugam, aduceti-o pe Skye inapoi!

Ca si acum doi ani la Arenele Romane, Faithless ne-au demonstrat ca se poate canta live, super profi, cu sintetizatoare electro si instrumente rock - electrock adevarat! Extaz cu Maxi Jazz! Si Mega Energie! Mass destruction! Public numeros, atmosfera electrizanta, show total. Vorba Gabitzei: ne-am bestivalizat! We come 1!

Si a venit si finalul, care ar fi trebuit sa incununeze 3 zile de B’estival. Frumosul si bestia, Marilyn Manson, a dezamagit fani dar si gura-casca veniti doar sa vada fenomenul. Vocea s-a auzit prea in spate, multe pauze intre melodiile care nu se legau. Ceva nu a reusit sa fie transmis. Ceva nu a vibrat cu publicul. Acel ceva mult-asteptat, care sa-ti dea fiori pe sira spinarii. Majoritatea publicului a plecat dezamagita. Ma intreb naiv si retoric: oare totul e doar star sistem si imagine? Singurul lucru care mi-a placut la concertul Marilyn Manson a fost… Alice Cooper, cu care a cantat Sweet Dreams. Chiar asa: asteptarile noastre au fost doar niste vise frumoase. Concertul cu Marilyn Manson a fost un orgasm ratat. Pacat.

B’ESTFEST 2007

Placebo revin la Bucuresti! Pe 21 iunie, la Romexpo.

Aici poti citi o cronica de arhiva de la concertul Placebo din 13 august 2006.

Parcul Carol, Arenele Romane, ora 6 si jumatate. O multime de tineri alternativi-urbani. Media de varsta: 25-30 de ani. Pe la 7 si jumatate, ii auzim de-afara pe Placebo facand ultimele repetitii pe “Song to say goodbye”. Fortele de ordine aseaza doua randuri de garduri, printre care poate trece doar cate o persoana. E inghesuiala. Si cald. Senzatie claustrofobica, de sufocare. In fata mea, Cristi Puiu. Ma rog ca printre cei prinsi in imbulzeala de infarct, sa nu se afle vreun domn Lazarescu. Cu chiu cu vai, reusim sa intram.

Un DJ de rock incearca sa incalzeasca atmosfera cu niste neo-punk. Noi incercam cu bere. Apoi, pe la 8, intra in scena AB4. “In hol cu capul gol…” Oricum mi s-a parut cea mai nimerita trupa pentru a canta in deschidere la Placebo. Atat ca muzica, dar si ca look. Dupa AB 4, pauza de jumatate de ora. Suspansul si asteptarea se prelungesc peste limitele suportabile. E ora 9. In fine. Incepe.

Parul mi se ridica pe maini. Simt fiori pe sira spinarii. Brian Molko si vocea lui speciala. La fiecare piesa, schimba cate o chitara. Totul e completat de bateria acuta si de un fluid sonor gros, creat de fuzz-ul chitarilor. Placebo canta single-urile de pe noul album Meds, aflat in promovare: Because I want you, Song to say goodbye, dar si foarte noul Infra-Red. Cred ca la putine concerte de pe glob, Placebo au avut un public atat de entuziast. Pacat ca trupa nu a interactionat indeajuns cu el. Dupa piesele noi, a urmat pleiada de hit-uri: Every you and every me, Special Needs, The Bitter End, Special K, Black-eyed. Am ramas cu regretul ca nu au cantat Pure Morning. Primul bis: un bonus-cover dupa Kate Bush - Running up that hill si apoi piesa care i-a lansat: Nancy Boy. Al doilea bis a incheiat concertul cu Twenty Years. A fost o ora si jumatate de rock alternativ adevarat! Din Bucarest, Placebo au plecat in Budapest. A doua zi urmau sa cante la Sziget Festival.
Placebo live in Bucharest! Placebo - un concert de efect!

mobile photo: Gabitza