Lucian Boariu

Pe 4 septembrie, la Stadionul Tineretului din Bucuresti.

“Impecabil. Ireprosabil. Inefabil.” (Lucian B.)

“A sunat perfect, ca pe CD!” (Lucian M.)

“Magia s-a intamplat! Din nou.” (Rares D.)

Leonard Cohen a mai concertat in Bucuresti si anul trecut. Iata ce scriam atunci dupa concert.

Frig. Prea frig pentru septembrie. Stadionul Arcul de Triumf, duminica seara, ora 7 si un sfert. Pe scena intra, impreuna cu muzicienii sai, Leonard Cohen. Imbracat intr-un costum clasic, cu o palarie de adevarat domn si cu un rozariu argintiu in mana stanga. Face o reverenta si incepe. Dance me to the end of love. A fost un concert decent si curat.  Cu un Cohen la 74 de ani, care si-a scos deseori palaria in fata muzicienilor sai, dar si in fata publicului. Care i-a si cantat Happy Birthday. Un Cohen cu un zambet intelept care ascundea in el chintesenta unei vieti, multa iubire si stropi de amaraciune. Un concert care m-a facut sa-mi revad viata si sa ma gandesc cat de simplu o poti trai, fara nici un fel de compromisuri. Un concert despre care un pusti de 19 ani spunea ca i-a schimbat perspectiva de a vedea lumea. Autobiografia unui artist complet: muzicianul, prozatorul si poetul. Un concert ca un film al vietii. Un film de lung metraj, in trei reprize. Un concert in care, pe finalul piesei Tower of Song, Leonard Cohen ne-a dezvaluit Secretul Universului: “Du-dam-dam-dam, de-du-dam-dam…”